Actrița Cristina Deleanu, dezvăluiri neașteptate după 37 de ani de căsnicie cu Eugen Cristea: ”Am avut parte de niște călătorii superbe!”
Cristina Deleanu a împlinit, pe 22 decembrie, frumoasa vârstă de 81 de ani. Cu o zi înainte însă, am regăsit-o la evenimentul de lansare al cărții „Sunt Unic într-o lume diversă”, scrisă de Ani Crețu. O prezență destul de rară la evenimente, îndrăgita actriță a luat parte la lansare de dragul vedetei Ani Crețu pe care o consideră ca și copilul ei.
Cum se simte Cristina Deleanu la 81 de ani?
Atât ea, cât și soțul ei, Eugen Cristea, au fost precauți în pandemie, însă nu s-au închis în casă. „Toată lumea se ferește, dar asta nu înseamnă că nu am reușit amândoi, eu soțul meu, să facem tot soiul de lucruri ca și niște evenimente importante… să scriem, să filmăm, să facem imprimări, să facem voci, să facem multe. Chiar mai multe decât mă așteptam”, ne-a declarat actrița.
Împlinirea vârstei de 81 de ani a serbat-o într-un loc retras, alături de soț și câteva persoane apropiate.
„Tânără nu știu dacă sunt, dar în forță mai sunt. Cred că am ceva și în genă fapt care mă ține și sănătoasă din multe puncte de vedere. Si un alt lucru ar fi acela, cred eu, că niciodată nu mi-a fost nici teamă, nici lene, nici frică.
Pe dinăuntru, zic că sunt foarte echilibrată și încerc să împrăștii chestia asta și altora. Sunt un om destul de insistent asupra faptului că omul trebuie să existe muncind și crezând în ceva și dăruindu-se, și fără comodități, fără plictiseală. Poate pentru chestia asta eu nu m-am plictisit niciodată nici de meserie, nici de munca propriu-zisă , nici ca să muncesc ca o nebună… parcă nu am ce face. Și prin casă, și cu bărbată-miu, și cu prietenii, și încerc să ajut și să, nu știu, e un mod de trăi și nu mi-e lene, nu mi-a fost lene, îmi place. Eiii, sigur că mai obosesc și eu”, a declarat Cristina Deleanu pentru CIAO.RO.
Care e secretul căsniciei cu Eugen Cristea
Cristina Deleanu și Eugen Cristea au o căsnicie de 37 de ani. Actrița ne-a dezvăluit secretul:
„Noi ne-am acceptat foarte bine. Sigur că a existat și un sentiment că fără ăsta nu exista… numai așa o convenție, Doamne Ferește, dar sentimentele uneori se mai… Nu că dispar, rămân acolo undeva, nu sunt esențiale. Dar de bază ele sunt și faptul că totuși noi am fost în aceeași meserie. Spre stupoarea multora, ne-am înțeles.
Multă lume zice „vai de mine nu sunteți geloși”, zic „asta e o prostie”. Adică, mă rog, în mintea mea. Alții poate gândesc altfel… pentru că trebuie să te ajuți, să te înțelegi, să accepți. Poate tu azi ești mai bine, poate mâine e el mai bine, dar asta nu înseamnă că te autodistrugi sau te înfurii pe viață. Și ne și plac foarte multe lucruri. Am avut parte de, probabil că nu o să mai avem, de ce să mint, de niște călătorii superbe, de niște turnee superbe și afară am văzut foarte mult din ce ne putem noi îngădui să vedem. Nu cu iahturi și cu nu știu ce avioane particulare, dar am văzut lumea, am văzut câte ceva și lucrurile astea ne-au plăcut, ne-au adunat, avem aceleași preferințe la muzici, la cărți, la filme.
Dacă asta poate fi un secret, sfătuiesc pe toata lumea să-l încerce, dar nu să-i fie lene să încerce. Știi, aici e o problemă”, ne-a spus actrița.